Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2013
Declarații politice · Trimis la votul final
Tinel Gheorghe
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
În Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice am avut discuții pe această temă, pentru că noi consideram, deși susțineam Guvernul la acea dată, Guvernul Boc, că introducerea unor excepții de la plata taxelor pentru scoaterea din circuitul agricol și silvic, la Legea fondului funciar, Legea nr. 18/1991, nu e bună. Și am să vă spun și de ce nu e bună.
Toate taxele astea pentru scoaterea din circuitul agricol și silvic se folosesc pentru alimentarea fondului de ameliorare a fondului funciar. Adică, cu alte cuvinte, banii ăștia se reîntorc în pădure sau în ameliorarea terenurilor care sunt inapte unor alte folosințe. Sustragem în acest fel o sumă importantă de bani de la fondul de ameliorare și mă interesa aici și poziția noului ministru al mediului. De ce? Pentru că prin actualul buget are sume foarte, foarte mici la investiții. Niciodată n-o să ne mai atingem obiectivul, pe care tot dumneavoastră, fosta opoziție, actuala putere, vi l-ați trecut prin Codul silvic de a împăduri anual aproape 20 de mii de hectare. Or, eu cred că lucrurile astea cu excepțiile de la lege ar trebui să le mai limităm un pic, mai ales că în cazul unor regii apare fenomenul de privatizare, fie a managementului, fie de vânzare a unei cote-părți din acțiunile statului și cred că prin această procedură introducem, de altfel, o excepție pentru cei care mâine-poimâine vor deține controlul acestor regii. Nu cred, și statul va pierde.
Eu cred că trebuie judecat de acum încolo cu altă măsură. Nu vreau să spun că Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal nu susține proiectul de lege, dar vreau să trag un semnal de alarmă că nu putem continua așa.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.