Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2013
procedural · respins
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare adresată domnului Victor Viorel Ponta, prim-ministru.
Obiectul interpelării: „Posibilitatea de creștere a veniturilor medicilor rezidenți”
## Domnule prim-ministru,
Mai nou ies la iveală, spre știința tuturor cetățenilor, angajamentele luate de dumneavoastră în primul mandat al Guvernului pe care l-ați condus. În acest sens, scrisoarea deschisă pe care Colegiul Medicilor din România v-a adresat-o în data de 28 februarie este acuzatoare și chiar contradictorie cu ceea ce dumneavoastră transmiteți regulat pe posturile TV naționale cu privire la starea sistemului sanitar românesc.
Sunt conștient că nu sunteți dumneavoastră principalul vinovat de situația dezastruoasă din sistemul sanitar, dar eforturile clamate nu sunt deloc reparatorii, chiar provoacă nedumerire și ilaritate, inclusiv în rândul celor care lucrează zi de zi în acest sector.
## Domnule prim-ministru,
Numărul medicilor care pleacă să lucreze în străinătate a crescut îngrijorător. În fiecare an, tot mai mulți doctori părăsesc România în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit și, prin urmare, a unui trai decent, pe care, din păcate,
țara în care au crescut și unde au fost instruiți nu le poate oferi.
Potrivit unei statistici a Colegiului Medicilor din România, din anul 2007 până în prezent peste 14.000 de medici au ales să părăsească țara. Pentru pregătirea acestora statul român a investit 3,5 miliarde de euro. Este clar că salariile și condițiile de muncă au fost principalele cauze care au determinat acest exod și este de înțeles acest lucru, mai ales în condițiile în care salariul unui medic rezident este de nici 200 de euro, puțin mai mare decât salariul minim pe economie.
## Domnule prim-ministru,
Vă întreb – așa cum și reprezentanții Colegiului Medicilor din România v-au întrebat în scrisoarea deschisă pe care v-au adresat-o – de ce nu ați reglementat până acum o serie de aspecte adoptate în luna martie a anului trecut prin declarația Adunării Generale a CMR, cu care atunci ați fost de acord.
Profesia medicală trebuie să fie independentă, medicii trebuie să-și desfășoare activitatea fără nicio interferență externă în relația medic–pacient și aceștia nu trebuie blamați, ci respectați de către decidenții guvernamentali.
Oare guvernarea dumneavoastră începe, domnule prim-ministru, cu Guvernul Ponta 2, iar ce ați promis în Guvernul Ponta 1 a devenit istorie?
Fiindcă situația exodului medicilor din țara noastră, dar și direcția spre care se îndreaptă sistemul sanitar românesc devin tot mai îngrijorătoare, vă întreb, domnul prim-ministru, cum veți răspunde doleanțelor medicilor.
Veți participa la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din data de 28 martie?
În plus, recent ați declarat că se pot face pachete de sprijin pentru medici (locuințe sau alte avantaje). În acest sens doresc să vă întreb dacă aceste soluții sunt, într-adevăr, realizabile și care sunt pașii concreți pe care i-ați solicitat ministrului sănătății pentru a atenua tensiunile din sistemul sanitar românesc.