Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 octombrie 2012
other
Radu Alexandru Feldman
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Distinși invitați,
Dragi colegi,
Ieri, colegul meu, liderul grupului, domnul senator Cristian Rădulescu, m-a invitat să spun astăzi câteva cuvinte la această zi comemorativă. Tot ieri am primit o invitație din partea unui realizator de emisiune de la postul național de radio, care m-a invitat la o emisiune dedicată zilei de astăzi, de comemorare a Holocaustului.
Le-am mulțumit amândurora și am refuzat invitațiile spunând că am sentimentul că astăzi nu evreii trebuie să vorbească, astăzi, cei ale căror gânduri și ale căror sentimente trebuie să le auzim... sunt cele ale majorității, ale românilor, și rămân la convingerea că așa trebuia să se întâmple.
Dacă am ținut totuși să vin la microfon pentru un minut, a fost ca să le mulțumesc colegilor din Senatul României pentru gândurile, pentru aprecierile, pentru mărturisirile, pentru profesiunile de credință pe care au găsit de cuviință să le facă de la acest microfon, într-o zi atât de frumoasă și într-o zi atât de tristă și atât de dureroasă pentru evreii care mai trăiesc astăzi în România.
Vă mulțumesc foarte mult. ( _Aplauze.)_
Am ascultat cum se cuvine, cu toată atenția, tot ce s-a spus și simt nevoia..., am două lucruri care cred că trebuie reținute. Tot ce s-a spus este purul adevăr.
Un lucru aș vrea să-l rețineți și să-l înțelegeți în toată grozăvia lui: Varujan amintea, pe bună dreptate, de tragedia armenilor, Mircea ne atrăgea atenția că astăzi lumea stă pe un butoi de pulbere, pentru că n-am învățat și n-am înțeles nimic, dar, în toată istoria omenirii, Holocaustul reprezintă o unicitate.
Vreau să mă înțelegeți foarte bine. S-a spus, nu o dată, că evreii încearcă să exploateze toate tragediile celui de-al
Doilea Război Mondial, al secolului trecut. Sub nicio formă! Știu și știm foarte bine calvarul, tragediile trăite de o lume întreagă, dar niciodată, niciodată în istoria omenirii n-a mai existat un program global de eliminare de pe suprafața Pământului a unei etnii, a unui popor întreg.
Era o observație, un accent pe care consideram că e bine să vi-l supun atenției.
Al doilea lucru. Vin în continuarea cuvintelor rostite de domnul Beriș. Dacă m-aș grăbi, dacă aș fi nepermis de superficial, aș spune: îl cunosc de mulți ani, și-l cunosc bine. Îl cunosc de mulți ani. Niciodată n-am să pot să spun că-l cunosc bine, pentru că niciodată nu va ajunge să împărtășească nimănui tot ce-au trăit el, familia lui și cei alături de care a trăit această cumplită experiență care a însemnat Transnistria.
Mi-a spus însă un lucru. Mi-a pus o întrebare: „Ce este omul?” Dar întrebați-vă ce poate deveni omul. Și întrebarea îi cuprinde în egală măsură pe călăi și pe victime.
György ne invoca, ca un punct de referință în gândire, când a început această tragedie a secolului trecut și invoca opinia președintelui Tribunalului de la Nürnberg – când s-a făcut prima concesie.