Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · retras
Emanuel Gabriel Botnariu
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor,
Stimați colegi,
274 de medici de psihiatrie infantilă și 1.126 de medici în specialitatea psihiatrie adulți, aflați în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care își desfășoară activitatea în 146 de unități sanitare, dintre care un număr de 34 reprezintă spitale de psihiatrie. Aceasta, stimați colegi, reprezintă situația la zi, comunicată de Ministerul Sănătății, în urma uneia dintre multele întrebări și interpelări pe care le-am adresat în această legislatură instituțiilor abilitate în privința situației privitoare la sănătatea mintală din țara noastră. Mai precis, 11 întrebări și 7 interpelări, care au vizat și vizează aspecte esențiale ale domeniului medical în general și ale sănătății mintale în special.
Prin formația mea profesională și beneficiind de prerogativele parlamentare de care dispun, sunt mai mult decât interesat și preocupat să contribui activ și concret la rezolvarea unora dintre cele mai presante probleme din domeniul sănătății din țara noastră, cu precădere, având în vedere unul din subiectele față de care am atras de nenumărate ori atenția și care reprezintă un fel de cenușăreasă a domeniului medical, social, dar și cultural și politic, anume sănătatea mintală. Fie ea luată la nivelul întregii populații a României în general, fie defalcată pe vârste, sex, categorii sociale și profesionale. În plus, o atenție la fel de mare consider că trebuie acordată și pregătirii cadrelor medicale specializate și apte să gestioneze aceste probleme.
Pe lângă prerogativa principală de legiferare pe care o dețin în calitate de senator, o alta deosebit de importantă de care, cred eu, stimați colegi, ar trebui să facem nu doar uz mai des, ci chiar să-o transformăm într-un instrument permanent și util de lucru intern și interinstituțional este aceea a controlului parlamentar, o funcție la fel de importantă ca și cea legislativă, reprezentând o expresie a forței juridice a mandatului nostru reprezentativ.
Tocmai de aceea, nepresupunând subordonarea puterii executive celei legislative, pun accentul pe colaborare interinstituțională și pe întreg sprijinul de care, în calitate de legiuitori, putem beneficia de la instituțiile în măsură să ne ajute și să contribuie constructiv la proiectele noastre.
Astfel, orice demers de-al nostru face apel la întreaga activitate statală și la toate autoritățile publice și își găsește fundamentul în puterea suverană, al cărei real titular este cetățeanul, cel față de care suntem datori să venim cu soluții clare, practice și benefice, asigurându-ne că autoritățile executive își exercită atribuțiile lor în concordanță cu prevederile legale, cu drepturile omului și interesele generale ale societății.
În cazul de față, ultimele două aspecte vizează dreptul la sănătate și servicii de sănătate al cetățenilor români și interesele unei bune stări de sănătate fizică și mintală, în timp ce primul ne îndreptățește și ne obligă chiar să îmbunătățim orice condiție și prevedere legală. Însă, repet, prin colaborare permanentă, comunicare, deschidere și dialog.