Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2015
Informare · respins
Ion Răducanu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în 5 februarie.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.
Obiectul de reglementare îl constituie modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, urmărindu-se respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 392 din iulie 2014.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în 24 februarie 2015 și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 360.
În ședința Camerei Deputaților din 4 martie, plenul a decis prin vot retrimiterea proiectului de lege la comisie pentru o nouă dezbatere.
Membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au reluat dezbaterea în ședința din 17 martie.
În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât menținerea raportului inițial de adoptare a proiectului de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexă.
Legea este organică.
- Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.