Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2018
procedural · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință. Aș dori să fac totuși niște precizări.
În primul rând, cred că este un moment excepțional și acest proiect de lege este foarte, foarte bun. Este foarte bun pentru că dă acea dimensiune corectă asupra istoriei formării statului național român și momentului de început. Nu putem să nu spunem că 1848 a fost momentul european general care a dus la instaurarea democrației și la crearea statelornațiune și a configurației viitoare a României și a Europei. Faptul că acordăm această atenție este un lucru foarte bun.
Noi, domnule coleg Cseke, la 22 decembrie 1989 nu am adus democrația în România! Vreau să specific foarte clar, să intre tuturor oamenilor în minte acest lucru și mai ales nouă, oamenilor politici: noi am readus democrația în România!
Perioada comunistă a fost întreruperea unei perioade de democrație a unui stat democratic, care a fost constituit la 24 ianuarie 1859, care a fost împlinit la 1 decembrie 1918 ca stat național unitar în granițele istorice și naturale ale sale. Și, când ne-am constituit ca acest stat național unitar, la 1 ianuarie 1918 – zi pe care..., an, moment pe care îl serbăm cu atâta fast și cu normal respect în acest an –, noi nu eram altceva decât un stat democratic, un stat puternic, un stat important în Europa, într-o altă configurație, a începutului de secol XX.
1859 nu a fost, în opinia mea, și cred că a multora, Unirea Mică sau Unirea Mare, a fost momentul creării statului național, momentul în care s-a creat statul român, așa cum a fost el configurat mai târziu, după 1878 și așa mai departe. Ca atare 1848 a fost momentul de naștere a democrației la nivel european, de amplificare și de manifestare, declanșator de procese la nivelul întregii Europe și al statelor națio..., viitoarelor state naționale și pentru România, care a intrat în acea perioadă în... – cu puține rămâneri în urmă, sigur, că a fost zona asta a Europei –, a intrat în acest ritm al democrației, al creșterii și al manifestării statului român în Europa.
Ca atare eu nu văd niciun motiv să-l trimitem, iar ăla cu privire la faptul că nu atunci a început să se construiască democrația în România..., de fapt, modernitatea României atunci a început – da? – și revenirea la... sau împlinirea, dacă vreți, a ceea ce înseamnă, în esența sa, conștiința unității poporului român și a ceea ce înseamnă..., devenirii sale.
Pentru aceste motive, eu opinez că n-ar trebui s-o trimitem la comisie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.