Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2013
final vote batch · respins
Sonia Maria Drăghici
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte.
Deci nu împărtășesc părerea colegului deputat de la PDL, întrucât aceste inițiative, într-adevăr, de natură socială, aparțin, în special, Partidului Social Democrat. Și noi am făcut-o în momente când lucrurile trebuiau să se întâmple așa.
Acum am ajuns cu vistieria goală, suntem într-o situație economică dificilă, în care măsurile noastre sociale, care costă, totuși, niște bani, nu se pot aplica.
Pe de altă parte, ministerul de resort are în vedere proiecte pentru perioada următoare, pentru a reabilita această situație, deoarece într-adevăr acest tip de măsuri ne preocupă pe noi, și nu v-au preocupat pe dumneavoastră atunci când ați fost la guvernare și ați avut toate posibilitățile și capabilitățile ca să le duceți la îndeplinire.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.