Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Valentin Gigel Calcan
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Stimați colegi,
Pe mine explicația Guvernului nu m-a convins. De exemplu, când s-a pus problema reducerii de TVA, la fel, exista o mare emoție cum că dacă va scădea TVA-ul vor fi încasări extrem de mici și că o să ajungem cine știe în ce mare problemă financiară. Iată că TVA-ul a scăzut, la alimente chiar extrem de bine, TVA-ul general a scăzut și, din câte am citit și din presă, încasările bugetare sunt mult mai mari.
De aceea, eu cred că o simplă matematică pe care ne-o prezintă astăzi reprezentantul Guvernului nu stă în picioare. Numai a spune că dacă reducem, evident, vor fi niște încasări, asta înseamnă că vorbim, cred eu, mai mult pentru a motiva un lucru care nu este extrem de sustenabil, pentru că, iată, ne confruntăm cu o piață a muncii extrem de dificilă, în care munca la negru încă există, munca la gri încă există, munca la două ore se pare că nu poate fi combătută de actualul Guvern – sunt extrem de mulți angajați la două ore oficial și, de fapt, ei lucrează și câte opt și câte zece ore –, iar eu cred că o diminuare a acestor contribuții ar duce la ieșirea din zona de gri, ieșirea din zona de negru, ieșirea, până la urmă, din evaziunea fiscală, plata acestor impozite și, până la urmă, încasări mai mari.
Eu cred că ar trebui Guvernul să se mai gândească și eu sper să votăm pentru asemenea propunere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.