Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc foarte mult, domnule secretar.
Dacă la dezbaterile generale dorește cineva să ia cuvântul?
Nu avem doritori.
## Stimați colegi,
Sunt îndeplinite prevederile art. 106 din regulament. În consecință, proiectul de lege rămâne pentru votul final de mâine.
Poziția 13 din ordinea de zi – Proiectul de lege pentru modificarea alin. (1) al art. 28[1] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare.
Din partea inițiatorului îl avem prezent pe domnul Radu Ancuța, președintele Agenției Naționale de Control al Exporturilor.
Domnule președinte, aveți cuvântul.
## **Domnul Călin Radu Ancuța** – președintele
Agenției Naționale de Control al Exporturilor **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună seara, doamnelor și domnilor!
Proiectul de lege perfecționează mecanismul rapid de implementare a embargourilor internaționale, regionale și unilaterale, prin redefinirea acestuia în funcție de prevederile criteriului nr. 1 din Codul de conduită al Uniunii Europene privind exporturile de arme, cu respectarea obligațiilor și angajamentelor internaționale asumate, și permite o abordare distinctă a embargourilor, atât cele obligatorii, cât și cele voluntare din perspectiva implementării.
Prin adoptarea modificărilor propuse se va elimina posibilitatea interpretării diferite a alin. (1) din art. 28[1] în timpul examinării unor cereri de licențe de export pentru destinații pentru care există așa-numite embargouri voluntare.
Amendarea legislativă propusă permite, însă, deblocarea unor situații delicate existente și mută procesul de examinare a unor cereri de licență de export cum ar fi, de exemplu, destinația Azerbaidjan, de la chestiunile de interpretare juridică, pe chestiunile legate de politicile naționale de export, a angajamentelor asumate și elimină definitiv interpretările diferite.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.