Bogdan Alexandru Drăgoi

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș dori să dau un răspuns comun celor trei interpelări. Aș începe cu finalul. S-a vorbit despre „amanetarea țării” și despre „îndatorarea generațiilor viitoare”.

Plecând de la premisa că exista recesiune, iar recesiunea, de fapt, înseamnă o scădere a veniturilor și o creștere a deficitului, prin Acordul cu Fondul Monetar Internațional, acest acord asiguratoriu – pentru că așa a fost el, s-a vorbit despre 20 de milioane de euro ca despre un fel de asigurare pe perioada crizei, până se iese din criză – și măsurile structurale care au fost impuse, măsuri structurale care sunt preponderent pe optimizarea cheltuielilor sociale, noi am reușit să reducem acest deficit și să-l reducem pentru anii care vin și, în același timp, să optimizăm modul de cheltuire a banilor. Țin să vă anunț că, dacă nu ar fi fost acest acord, deficitul ar fi fost mult mai mare.

Avem două beneficii principale prin acest acord: credibilitatea de care România beneficiază, credibilitate în baza căreia se poate finanța de pe piețele interne și externe în continuare mai ieftin, și, în al doilea rând, condițiile financiare ale împrumutului cu Fondul Monetar Internațional, pentru că la deficitul pe care România îl avea... Acel deficit era finanțat oricum, dar una este să finanțezi la dobânzi de 13-14% din piața internă, și alta este să finanțezi aceeași sumă sau chiar o sumă mai mare la dobânzi de sub 3%. Noi așa trebuie să vedem, nu că am îndatorat pe acești bani. Acești bani trebuiau luați oricum, ca să acoperim deficitul. Întrebarea este cât de ieftin puteam. Din acest punct de vedere, pot spune chiar că am optimizat costurile, prin extinderea maturității și prin scăderea randamentelor, pentru generațiile următoare.

Vă mulțumesc.