Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 decembrie 2010
procedural · respins
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Telegrafic, pentru a explica avizul negativ al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Este vorba despre procedura de adoptare a unor tratate încheiate între Uniunea Europeană și terțe state și, în esență...
Deci noi avem o procedură de ratificare a acestor tratate. Acum se dorește altceva, și anume accelerarea procedurilor de avizare internă. Mai bine spus, Departamentul pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției să fie obligate să avizeze proiectul de ratificare a tratatului în o zi liberă, sub sancțiunea adoptării tacite.
Din acest punct de vedere, noi am considerat că, pe de o parte, este inutil, deoarece nu trebuie să am o lege care să-mi stabilească niște termene în interiorul Guvernului, ci administrativ prim-ministrul, Secretariatul General al Guvernului, ministrul de resort pot să stabilească niște termene înăuntrul cărora ministerele avizatoare trebuie să dea o soluție.
Pe de altă parte, stabilirea la numai o zi liberă a termenului în care trebuie dat avizul, sub sancțiunea adoptării tacite, poate da naștere la niște inconveniente mai mari decât ca ministrul avizator să pună mâna pe telefon și să-l roage pe colegul lui să dea avizul mai repede.
Din această cauză, noi, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, am considerat că reglementarea este inutilă, ea putând fi substituită cu o procedură administrativă, o procedură piramidală, iar pe de altă parte termenul de numai o zi poate să fie, uneori, contraproductiv.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.