Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Vasilică Toma
Discurs
Mulțumesc foarte mult.
Doresc să adresez o interpelare doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătății.
Obiectul interpelării: „Normele metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară”.
Stimată doamnă ministru,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2017 privind asistența medicală comunitară a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 27 februarie anul trecut. Art. 21 prevede că: „Normele metodologice privind organizarea, funcționarea și finanțarea activității de asistență medicală comunitară se aprobă prin hotărâre a Guvernului, elaborată de Ministerul Sănătății în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”
Având în vedere că nici până la momentul actual nu sunt adoptate aceste norme, ceea ce face imposibilă aplicarea actului normativ, vă rog să-mi comunicați când anume vor fi publicate normele în Monitorul Oficial al României.
Vă solicit răspuns în scris, pe adresa Senatului.
Vă mulțumesc.
Senator Vasile Toma, Partidul Social Democrat, senator al județului Iași.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.