Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2015
Informare · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Îmi cer scuze. Domnule Toader, numai o secundă.
Liderul Grupului parlamentar al PP-DD mi-a amintit că au trecut prin Biroul permanent patru cereri de mutare a unor deputați neafiliați în Grupul parlamentar democrat și popular, în acest moment, care au fost omise de președinții de ședință în ultimele două săptămâni: domnul Geantă Florian Daniel, începând cu 6 martie, trece la Grupul parlamentar democrat și popular; domnul Tomac Eugen, începând cu 4 martie, la același grup; domnul Movilă Petru, la același grup, începând cu 4 martie; și domnul Adrian Gurzău, începând cu 4 martie, la același Grup parlamentar democrat și popular. Pe procedură, pentru că i s-a pronunțat numele, domnul deputat Tinel Gheorghe, apoi domnul deputat Mircea Toader, după care, cu scuzele de rigoare pentru domnul deputat Márton Árpád, o să intrăm în dezbaterile generale.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.