Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Bogdan Olteanu
Discurs
Mulțumesc foarte mult. Intervenții la dezbateri generale?
Nu sunt intervenții la dezbateri generale.
Nu există amendamente admise sau respinse. Proiectul rămâne la vot final.
Punctul 32, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Informațional pentru Piața Produselor Agricole și Alimentare.
Legea are caracter organic.
Proiect adoptat de Senat.
Raport de adoptare, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. Procedură de urgență.
Suntem Cameră decizională.
Rog inițiatorul.
Vă rog, domnule secretar de stat.
## **Domnul Tőke István** — _secretar de stat în Ministerul_
## _Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
România trebuie să raporteze săptămânal, bilunar, trimestrial informații privind piața produselor agricole, fapt care determină prioritatea de elaborare a unui cadru de lucru unitar și sustenabil, reglementat prin prezentul proiect de ordonanță de urgență. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură transmiterea informațiilor de piață agricolă și alimentară către serviciile corespondente ale Direcției
Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene la termenele și în formatul prevăzut de reglementările Comisiei Europene specifice fiecărei organizații comune de piață.
Prin Sistemul Informațional pentru Piața Produselor Agricole și Alimentare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va dispune de o bază de date care respectă obligațiile stabilite de Comisia Europeană cu privire la comunicarea informațiilor de piață și, în același timp, se asigură informații în timp real pentru realizarea de analize conjuncturale ale piețelor și studii economice prospective privind evoluția unor sectoare agricole.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.