Georgică Severin

Domnule președinte, Domnule ministru, Stimați colegi,

Am ascultat cu interes alocuțiunea domnului senator Cristian Rădulescu și mi-am dat seama cât de ușor se vede zona aceasta, a drujbelor, din București, mai ales dacă ai văzut filme horror gen „The Texas Chainsaw Massacre”.

Eu reprezint un colegiu de munte, care cuprinde comune cum ar fi Valea Doftanei, Șotrile, Secăria, unde știu foarte bine că drujba nu numai că nu este un lux, este un obiect, dacă vreți, de strictă necesitate și foarte mulți nu o mai au.

Noi vorbim despre drujbe, dar să ne gândim la un alt lucru, mult mai trist, acela că acești oameni posesori de drujbă nu-și pot exploata pădurile ai căror proprietari sunt pentru că legislația îi împiedică să taie lemne din zona unde sunt proprietari și, atunci, stau fie la mâna șefilor de ocoluri silvice, fie la mâna unei minorități care vinde lemne fără să se teamă de autorități.

În aceste condiții cred că introducerea drujbei – nu vreau să mă mai gândesc acum și la alte obiecte cum ar fi un ARO de 30 de ani vechime, „culmea luxului”, sau o Dacia din anul 2002 cu piese franțuzești, o altă culme a luxului în viziunea celor care au făcut această lege, dar revin la străvechea drujbă – nu înseamnă altceva decât, pur și simplu, sadism.

Vă invit în satele de munte să vedeți cum își pot folosi acești oameni drujbele în propriile lor proprietăți. Nu pot. Sunt pur și simplu amendați și hăituiți.

Îmi vin adesea la audiențe, când merg în zona de munte, cetățeni care spun: „Domnule, vreau și eu lemn, dar nu pot. Cel de la Ocolul silvic, până nu mă duc să-i dau ceva, nu-mi dă aprobarea.”

Nu mai vorbesc de ideea că se poate trăi cu drujba dacă cineva are inițiativă, nu văd cum. Poate să taie panourile de afișaj care au rămas din campania din 2009, peste tot, altfel nu văd cum...

Vă mulțumesc.