Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
Mulțumesc. Domnule președinte, Stimați colegi,
Am venit la microfonul central pentru a încerca să vă captez mai mult atenția.
Au venit aici, în fața plenului Senatului, doi membri ai Cabinetului, miniștri care au exprimat puncte de vedere întrucâtva diferite. Plenul Senatului, la propunerea domnului senator Mitrea, a decis invitarea prim-ministrului.
Prin urmare, dumneavoastră, domnule președinte, în calitatea pe care o aveți, în seara aceasta trebuie să-l anunțați pe prim-ministru de această decizie și noi nu putem continua – acesta este fondul chestiunii pentru care am venit pe procedură –, noi nu putem continua dezbaterea politică și declarațiile membrilor grupurilor noastre până când domnul prim-ministru nu vine în plenul Senatului.
Noi ne aflăm în situația în care doi miniștri au venit și au exprimat puncte de vedere, vă repet, întrucâtva diferite. Vă mai repet, am decis să-l invităm pe prim-ministru. Ce atitudini ale grupurilor parlamentare putem avea câtă vreme noi stabilim că vine prim-ministrul aici? Nu l-am ascultat.
Așadar, mâine-dimineață, la ora 9.00–9.30, domnul prim-ministru vine, exprimă aici, în fața noastră, punctul de vedere al Guvernului, iar noi, prin reprezentanții grupurilor parlamentare, vom declanșa dezbaterea politică. Așa este procedural, așa este normal.
Prin urmare, domnule președinte, singura decizie pe care o puteți lua, nemaivorbind că este ora 18.00 trecute, este să suspendați lucrările de astăzi și mâine să reluăm dezbaterea pe acest proiect extraordinar de important, după ce prim-ministrul vine și, preț de 20-30 de minute, își exprimă un punct de vedere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.