Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2010
procedural · respins
Gabriel Mutu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12 – 17 aprilie a.c.
Discurs
## Doamnelor și domnilor senatori,
Inițiativa legislativă propusă are ca obiect îmbunătățirea cadrului legislativ cu privire la privatizarea societăților comerciale. În fapt, este vorba despre societăți comerciale care au fost privatizate, dar la care, în momentul privatizării, statul nu introdusese în capitalul social al acestor societăți valoarea terenurilor în cote indivize.
Legea actuală prevede o formulă care, din punctul meu de vedere, încalcă grav Constituția, în sensul că obligă societatea comercială, care, din momentul privatizării, este o societate privată cu capital integral privat, să majoreze capitalul social cu valoarea terenurilor la care a obținut ulterior titlul de proprietate, emițând acțiuni în favoarea statului.
Aici aș vrea să fac o precizare, în sensul că trebuie să facem o distincție foarte clară între capitalul social și valoarea patrimoniului unei societăți comerciale, în sensul că, de multe ori, capitalul social este cu mult sub valoarea patrimoniului.
De aceea, în orice altă formulă din mediul privat, o societate comercială care dorește să emită acțiuni are posibilitatea de a cere primă de majorare de capital, pentru ca valoarea acțiunii în final să reprezinte sau să reflecte în realitate valoarea societății comerciale.
De aceea vă rog să susțineți această inițiativă legislativă. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.