Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Vasile Mustățea
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva acestui proiect de lege, întrucât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17 din 3 martie 2010 se instituie o măsură discriminatorie față de persoanele care îndeplinesc, cumulativ, cele două condiții prevăzute de lege după data de 31 decembrie 2009 și o nedreptate față de persoanele care au îndeplinit condițiile până la data de 31 decembrie 2009, dar care au optat inițial, atât cât puterile le-au permis, să-și muncească singuri pământul. Acum sunt puși în situația să nu mai poată deveni rentieri, întrucât legea nu a prevăzut din start că cererile se pot depune până la data de 31 decembrie 2012.
Mai mult decât atât, motivația din expunerea de motive a Guvernului, că această sistare se face până la lămurirea situației acestui ajutor de stat cu organismele Uniunii Europene, nu stă în picioare, pentru că Guvernul avea posibilitatea, până acum, să lămurească această problemă.
În altă ordine de idei, inclusiv din expunerea de motive, rezultă că această ordonanță nu este altceva decât o normă de interpretare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană cu privire la renta viageră. De aici eu înțeleg că este posibil ca nici cei care au depus cererile până la 31 decembrie 2009 să nu mai poată beneficia de plata rentei viagere, pentru că Guvernul încă nu a lămurit nici această problemă.
De aceea, îl rog pe domnul secretar de stat să ne spună ce demersuri a făcut Guvernul României pentru lămuririle necesare în cele două spețe: în legătură cu cei care au depus cererile până la 31 decembrie, dacă pot beneficia de renta viageră atât cât le dă zile Dumnezeu și ce demersuri a făcut la organismele Uniunii Europene pentru a lămuri problemele legate de renta viageră pentru persoanele care îndeplinesc cele două condiții, în mod cumulativ, după data de 31 decembrie 2012.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.