Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2014
other · retrimis
Puiu Hașotti
Discurs
Mulțumesc.
Foarte scurt, stimați colegi.
În primul și în primul rând, cu tot respectul față de domnul secretar de stat Iliescu, cu care ne cunoaștem de mult timp, Domnia Sa este aici să ne spună punctul de vedere al Guvernului, nu propriul său punct de vedere. Să fie foarte limpede.
În al doilea rând, ar fi bine totuși ca din partea comisiei să ni se spună despre ce este vorba în această propunere legislativă, pentru că tot noi ne lamentăm că propunerile parlamentarilor primesc aviz negativ... Iată, de data asta, nu există niciun punct de vedere...
Și, luați aminte, nu există niciun punct de vedere al Guvernului. A fost doar un punct de vedere exprimat personal de către domnul secretar de stat și ar fi bine să aflăm ce conține această propunere pentru a putea angaja dezbateri.
Acum, domnule președinte, sigur, marea majoritate a senatorilor citesc toate propunerile, toate proiectele, dar se poate întâmpla să nu avem timp sau să nu putem, sau să nu vrem să le citim pe toate. Hai să vedem despre ce este vorba în acest proiect și, în general, în propuneri sau în proiectele venite de la Guvern. Nu, pur și simplu, vine raportul și spune comisia că nu a fost de acord sau a fost de acord. Două cuvinte, două fraze, că nu este nicio nenorocire dacă angajăm o dezbatere. Știm cât de cât despre ce este vorba.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.