Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 iunie 2016
procedural · adoptat tacit
Mărinică Dincă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 10
Discurs
## Mulțumesc frumos.
Dacă ne-am fi uitat mai atent în cererea de reexaminare, vedeam că acest proiect de lege are o serie de probleme de natură tehnico-juridică și probleme într-o eventuală aplicare, pentru că noi modificăm un text de lege și venim cu o propunere concretă, iar, pe de altă parte, rămân în vigoare alte texte de lege care contrazic aceste modificări.
Drept urmare, suntem în situația în care, chiar dacă acest proiect de lege trece – ceea ce... eu cred în înțelepciunea colegilor și sper să nu treacă –, vor rămâne, prin alte acte normative speciale, sancțiuni de încetare a mandatului, chiar sancțiuni aplicate prin hotărâre judecătorească.
Drept urmare – eu același lucru l-am spus și colegilor la Comisia juridică –, suntem în situația în care ni se propune să adoptăm o maculatură. Nu va avea niciun efect concret, pentru că avem în continuare texte de lege care prevăd altceva.
De asemenea, în cererea de reexaminare s-a arătat că între președintele consiliului județean și primar, pe de o parte, și consilierii locali și consilierii județeni, pe de altă parte, prin acest proiect de lege se face discriminare, ceea ce și la acest capitol este incorect și va trezi și discuții, și suspiciuni de neconstituționalitate. Pentru că aleși locali sunt întru totul și consilierii locali și județeni, și președintele consiliului județean, care de data aceasta se alege din rândul consilierilor județeni, și nu este ales în mod direct, și primarul.
Eu personal cred că cel mai eficient este să o respingem, iar în măsura în care credeți că mai poate fi îmbunătățită – deși în poziția în care este pusă acum cred că nu –, s-o retrimitem la cele două comisii, s-o rediscutăm. Pentru că, repet, ni s-a dat cu subiect și predicat în cererea de reexaminare ce acte normative sunt în conflict cu acesta de față.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.