Diana Iovanovici-Șoșoacă

Mulțumesc frumos, doamna președintă*. Hristos a înviat!

Cred că ar trebui să începem această ședință amintind că pe data de 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. Cred că a doua zi, 10 mai, actul a căpătat putere de lege, prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Tot cu această ocazie a fost instituit Ordinul Național „Steaua României”, cu cinci clase, care trebuia să fie acordat tuturor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război.

Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență, cum a fost Franța, sau chiar ostilitate – Imperiul Otoman și Regatul Unit, opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român.

În ședința solemnă – pentru că tot ne aflăm în Camera Deputaților – a Adunării Deputaților din 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva privind situația țării, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu rostește celebrul discurs ce proclama independența României: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare... Ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenți către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea, noi nu am zis-o niciodată. Așadar, domnilor deputați, nu am nici cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă.”

Acesta a fost discursul lui Mihail Kogălniceanu în Camera Deputaților.

De aceea, având în vedere că astăzi sărbătorim Independența României, declarată la 9 mai 1877,