Liliana Sbîrnea

Mulțumesc frumos, doamna președinte.

Nu știu de ce, dar mi-a rămas în minte că nu doamna Dăncilă s-a ridicat din CSAT să părăsească ședința atunci când era vorba de un aviz pe buget. Ca o paranteză, atât.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Corigent la limba română” și este următoarea:

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi este o pledoarie pentru drepturile egale ale limbii noastre române cu limbile de circulație internațională, spre care se îndreaptă tot mai mult preferințele părinților și ale elevilor noștri. Să fie slabele performanțe ale unor învățători sau profesori de vină?

Demonstrația mea pornește de la indignarea și amărăciunea care m-au cuprins ieri, când am citit că un elev de clasa a II-a dintr-un colegiu ieșean a fost depunctat de învățătoare pentru că a scris corect cuvântul „patinoar”, pe care așa-zisul pedagog îl aplica în scris după cum se aude. Probabil că în virtutea principiului fonetic, așa cum îl înțelegea dumneaei, și făcând o greșeală considerată elementară, specifică doar celor aflați în preistoria scrierii corecte, doamna respectivă îi taie nervos elevului forma corectă și scrie apăsat cu culoare roșie „patinuar”, cu „u” în loc de diftongul corect „oa”, care se folosește, conform regulilor gramaticale, după consoană.

Reacția ministrului educației de sancționare rapidă și drastică a greșelii dascălului corigent la limba română a fost, pe bună dreptate, proporțională cu ridicolul și, fără a spune vorbe mari, cu dramatismul situației. Sigur, sunt convinsă că nu este singurul învățător sau profesor care nu vorbește sau nu scrie corect limba maternă, dar aviz celor care s-au ascuns până acum după relația inegală profesor-elev, în care catalogul era simbolul puterii absolute, iar dascălul era zeul de pe piedestal. Pe vremea când nu exista _social media_ , YouTube, Facebook, cu alte cuvinte internet, profesorul putea ieși liniștit la pensie corectând greșit extemporale corecte și depunctând elevii după falsa lui percepție asupra adevărului științific.

Pe vremuri, secretarii de partid erau cei care aveau puterea cea mai mare în școală și care îi sancționau pe profesori înaintea directorului școlii sau îl sancționau și pe acesta pentru că nu manifesta suficient entuziasm pentru munca de partid și nu convingea elevii să-și depășească norma la practica agricolă. Aceiași secretari de partid erau cei mai slab pregătiți la limba română și greșelile lor atunci când transmiteau o directivă în scris erau poate cu mult mai mari decât ale învățătoarei din Iași. Triste vremuri! Ei treceau însă neobservați, pentru că ei conduceau școala. Nu existau decât evaluări formale pentru ei, ceea ce îmi doresc să cred că nu se mai întâmplă astăzi.

Sigur, reprezentanții mass-mediei invocă destul de des maltratarea limbii române și de către politicienii de ieri și de astăzi, neglijându-și însă propriile greșeli. Este regretabil, într-adevăr, și ar trebui să ne reconsiderăm cu toții atitudinea față de limba noastră, chiar dacă absența virgulelor sau prezența pleonasmelor nu face victime, cel puțin în aparență. Suntem sau ar trebui să fim un exemplu pentru alții și trebuie să ne comportăm ca atare.