Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2025
other
Ana-Smaranda Rinder
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Bună dimineața!
În calitate de deputat și fost manager al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, timp de 11 ani, am o responsabilitate deosebită față de comunitatea mea, iar Ziua mondială a sănătății reprezintă o ocazie importantă pentru a atrage atenția asupra unei teme esențiale: sănătatea maternă și a nou-născuților.
Tema de anul acesta, „Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță”, este mai relevantă ca niciodată, având în vedere că încă se înregistrează numeroase decese prevenibile în rândul mamelor și nou-născuților, chiar și în anul 2025.
Declarație politică. Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați cetățeni*,
Ziua mondială a sănătății reprezintă un moment de reflecție și acțiune. Tema din acest an, „Începuturi sănătoase, viitoruri pline de speranță”, subliniază importanța sănătății materne și infantile, două domenii esențiale pentru viitorul oricărei națiuni. În contextul în care România se confruntă cu provocări semnificative în acest domeniu, este important să nu uităm că fiecare viață salvată reprezintă nu doar un succes medical, ci și un pas important către un sistem de sănătate mai echitabil și mai performant.*
În România mortalitatea infantilă a scăzut în ultimii ani, dar rămâne una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, ceea ce subliniază nevoia de măsuri suplimentare de prevenire și îmbunătățire a accesului la îngrijiri medicale de calitate, mai ales în zonele defavorizate și rurale.