Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 mai 2015
procedural · respins
Tánczos Barna
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.
Actul normativ pe care l-am propus împreună cu domnul deputat Korodi vizează modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor.
Sunt două elemente esențiale unde am dorit să clarificăm textul legii, pe de o parte, pe de altă parte, să propunem o amânare.
Primul punct a fost modul în care se poate finanța elaborarea amenajamentului pastoral de către autoritățile publice locale și am propus un text clar, prin care autoritățile să aibă posibilitatea să finanțeze elaborarea acestor studii, iar al doilea lucru a fost amânarea termenului de 2015, ca an de obligativitate în elaborarea și implementarea amenajamentului pastoral, deoarece acest studiu se elaborează, se pregătește în timpul anului agricol, adică în timpul verii, iar obligativitatea s-a introdus anul trecut, în toamnă, deci nu a avut posibilitatea nicio autoritate publică locală să elaboreze aceste studii.
Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.