Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Liliana Sbîrnea
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Am o interpelare adresată doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul Guvernului României.
Obiectul interpelării: „Problema minorităților naționale în an centenar”.
Stimată doamnă prim-ministru,
Știm cu toții cât de sensibilă este problema minorităților naționale și nu pot să nu remarc faptul că, spre deosebire de alte țări europene, România a știut dintotdeauna cum să gestioneze problemele minorităților sale, că a fost prima țară din lume care a primit refugiați armeni în anii Primului Război Mondial, că istoricul ospitalității românești datează chiar din secolele XVIII și XIX pentru etnicii ruși, evrei, albanezi, greci, găgăuzi, noi fiind considerați și atunci, și acum un cămin primitor pentru toată lumea care a cerut sprijin.
Au fost și mulți oficiali europeni care, de-a lungul anilor, au recunoscut, nu doar formal, că standardele noastre în privința respectării drepturilor minorităților sunt foarte înalte: „România poate fi considerată model după modul în care a soluționat diferite probleme, depășind cu mult standardele prevăzute de documentele internaționale, inclusiv pe cele ale OSCE, unde recomandările au devenit legislație internă”, afirmă unul dintre înalții comisari pentru minorități naționale ai OSCE, care ne-a vizitat de multe ori țara.
În programul nostru de guvernare există un capitol destinat minorităților. Din punct de vedere cultural, se prevede că: „Guvernul va susține minoritățile naționale în scopul menținerii identității lingvistice, tradițiilor și culturii minorităților naționale. În acest sens, Guvernul va sprijini instituțiile culturale ale minorităților naționale.” În ceea ce privește aspectele instituționale, Guvernul va sprijini, inclusiv financiar, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, se mai susține în program.
În contextul în care intrăm, în curând, în al doilea semestru al anului nostru centenar și ne apropiem cu pași repezi de marea sărbătoare națională, aș dori să aflu ce parte din buget a fost alocată în acest an minorităților naționale și pentru ce proiecte și dacă există programe guvernamentale special dedicate sprijinirii comunităților cu probleme de inserție sau reinserție în instituțiile de învățământ sau pe piața muncii – mă refer în special la comunitate romă, a doua ca mărime după cea maghiară, conform ultimului recensământ din 2011, în jur de 3,3%.
Vă asigur, doamnă prim-ministru, de întreaga mea considerație.
Senator PSD, Liliana Sbîrnea, Circumscripția electorală nr. 10 Buzău.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.