Alexandrin Moiseev

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. „Ieri Fântâna Albă, azi Bucea – aceiași autori, aceeași barbarie”

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi nu vorbim doar despre istorie. Astăzi vorbim despre o rană deschisă. Despre durere, despre memorie și despre adevăr.

1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, mii de români nevinovați au fost uciși cu sânge rece. Oameni simpli, oameni cu suflet curat, care au pornit spre libertate purtând icoane și steaguri albe. Nu aveau arme. Nu aveau ură. Aveau doar credință și dorul de a trăi liberi.

Au fost întâmpinați cu gloanțe. Au fost vânați, executați, aruncați în gropi comune.

Cei care au supraviețuit au fost persecutați, deportați, condamnați la ani de suferință. Nu a fost doar un masacru. A fost o încercare de a zdrobi un popor, de a-i frânge identitatea, de a-i ucide speranța.*

Și cine a făcut asta? Regimul sovietic.

Un regim construit pe teroare, pe minciună și pe dispreț față de viața umană.

Astăzi, la mai bine de opt decenii distanță, ne-am fi dorit să vorbim despre aceste crime doar ca despre o lecție a trecutului. Dar realitatea ne obligă să spunem un adevăr incomod și dureros.

Istoria se repetă.

În Ucraina, la Bucea, civili nevinovați au fost executați, torturați, abandonați în stradă. Oameni legați la mâini, împușcați în ceafă. Familii distruse. Orașe transformate în cimitire.

Ieri Fântâna Albă. Astăzi Bucea. Aceiași autori morali. Aceeași mentalitate criminală. Același dispreț față de viață.