Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2017
procedural · adoptat tacit
Liliana Sbîrnea
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea unei situații create în urma unor acte normative.
Astfel, prin Legea nr. 1 care a apărut în 2011�, în această lege nu mai erau prevăzute funcțiile didactice de educatoare
și de învățători cu studii medii, mai precis cu liceul pedagogic. Ulterior, prin apariția Ordonanței de urgență nr. 92/2012, s-a dispus ca educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ să își continue activitatea în funcțiile didactice, cu condiția absolvirii, în decurs de șase ani, a studiilor superioare.
În 2014 apare o altă ordonanță, nr. 49, care modifică Legea educației naționale și reintroduce funcțiile didactice de educatoare și învățători cu studii medii, de liceu pedagogic.
Prin urmare, educatorii și învățătorii încadrați în acest moment în sistemul național de învățământ sunt obligați să absolve studii universitare de licență în profilul postului, așa cum prevedea OUG nr. 92/2012, deși în Legea educației naționale, în prezent, există și funcțiile didactice de educatoare și învățători cu studii medii. În această situație se află foarte multe persoane. Multe dintre ele se apropie de vârsta de pensionare.
Pentru rezolvarea favorabilă a acestei situații, am elaborat propunerea legislativă alăturată, pe care o supun spre dezbatere și adoptare Parlamentului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.