Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2016
procedural · respins
Mădălin Ștefan Voicu
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
De obicei vorbesc liber, dar mi-am notat câteva lucruri pe care aș vrea să vi le prezint, ca să existe o deslușire corectă a punctului meu de vedere în ceea ce privește aceste acuzații.
Trafic de influență.
## Dragi colegi,
Nu cred că cineva dintre dumneavoastră mă poate bănui pe mine de trafic de influență, din moment ce am atâția prieteni, cunoștințe, indiferent de partide sau de succesiune la guvernare, sau... personalități, demnitari, miniștri. Și cred că nici domnul deputat Nicolae Păun nu și-ar fi permis să mă atragă într-o situație de acest gen, știind cum sunt eu construit și cum gândesc, și cum sunt educat.
Deci se poate reține din rechizitoriu o singură chestiune, care, după părerea mea, nu are nimic în comun cu traficul de influență. Nu știu dacă trebuie să vă reamintesc că am dat un telefon domnului Teodorovici, la rugămintea lui Nicu Păun, să-l primească, nediscutând despre subiect, despre cauză, despre motiv sau știu eu ce alte amănunte pe care presupun că le-aș fi putut da, din moment ce, să spunem, aș fi avut o intenție de a sprijini, a ajuta sau, nu știu, a promova unul sau două sau nu știu câte proiecte au fost.
Eu nu am nicio legătură cu aceste proiecte, absolut nicio legătură. Vă rog să mă credeți. Cine a avut curiozitatea să citească aceste lucruri își poate da seama că eu nu sunt implicat și nu am niciun fel de... nu numai beneficiu, dar niciun fel de amănunt despre aceste proiecte.
Am văzut la televizor știri care reflectă o minciună abominabilă: că eu și cu Nicolae Păun – vorbesc despre mine acum – am fi deturnat fonduri de 6, de 7, de 8, de 9 milioane, fonduri destinate etniei romilor.
## Domnilor,
Mie mi se pare – bun, știrile, în general, trebuie să fie bombastice –, dar mie mi se pare o jignire adusă, în primul rând, justiției, care nu a consemnat așa ceva, cel puțin în cele șase file care vorbesc despre mine, din cele 5.000, și nu cred că aș fi putut face eu așa ceva, știind că este vorba despre educație, probabil, despre promovare, despre un sprijin pe care această etnie, pe care, mă rog, o păstoresc încă de la începutul anilor ’90, aș fi putut avea eu o astfel de atitudine. Nu am făcut în viața mea nicio fraudă, nu am firme, nu am interese, nu am afaceri, nu am cont în bancă, nu am carnet de conducere, nu am internet, eu nu știu să umblu... Adică, în afară de muzică..., este singura chestie unde pot să zic că aș fi avut cât de cât o contribuție la... măcar la schimbarea imaginii acestei etnii. Nu știu cât am reușit, asta este, probabil, problema.
Mă întreb, oare, dacă eu am aranjat, în 1995, o întâlnire, la Cotroceni, cu domnul Ion Iliescu, cu o delegație de romi, este trafic de influență? Sau dacă Emil Constantinescu a fost invitat la un seminar al romilor, acesta este trafic de influență, că l-am invitat? Sau că Cioabă l-a invitat pe Traian Băsescu