Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2011
Declarații politice · retrimis
Lidia Barac
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține această propunere de abrogare a art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, normă care privește o interdicție de detașare, delegare, transfer, promovare pe o perioadă de trei ani de la numirea în funcție a magistraților care au intrat în magistratură în condițiile art. 33, adică într-un
mod excepțional, fără a urma Institutul Național al Magistraturii, ci în mod direct, având îndeplinită doar condiția de studii de specialitate, juridice, de 5 ani. Stabilitatea instanțelor de judecată reclamă menținerea acestei norme ca fiind rațională. Dumneavoastră cunoașteți că Ministerul Justiției, respectiv Guvernul României, a înaintat un proiect privind desființarea instanțelor mici.
Doresc să informez Senatul României că posturile vacante la aceste instanțe mici, ca regulă, sunt ocupate prin concurs, în condițiile art. 33, adică de juriștii care au acea vechime de 5 ani, deci nu în modul normal, comun, obișnuit, prin Institutul Național al Magistraturii.
În aceste condiții, dacă abrogăm acest text, fluctuația de personal este și mai mare, ceea ce face ca numărul instanțelor care vor deveni în viitor nefuncționale în România să fie foarte mare.
Mai precizez că aceste posturi se ocupă exclusiv la judecătorii și de aceea m-am referit la legătura acestei inițiative legislative cu proiectul privind desființarea instanțelor.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.