Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 decembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Teodor Viorel Meleșcanu
Discurs
Prima inițiativă legislativă, care, în timp, a fost, evident, înaintea celei de-a doua, a primit aviz negativ de la Guvern și raportul comisiei a fost, de asemenea, negativ. Am încercat să găsim o altă soluție, pentru că lucrul esențial este prelungirea vârstei până la care soldații și gradații voluntari pot rămâne în serviciu.
Nu e vorba numai despre inițiatori. Văd că zâmbiți, dar printre inițiatori este și domnul deputat Bejinariu, care, din câte știu eu, este încă la PSD, așa că nu cred că sunt probleme legate de componența grupului. E adevărat că figurează și alte persoane distinse, cum sunt domnul ministru Oprea, de la UNPR, și alții.
Este adevărat, dar acest lucru a și asigurat succesul inițiativei noastre, la care, cu modestia care mă caracterizează, m-am asociat și eu.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.