Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2008
procedural · respins
Angel Tîlvăr
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc frumos, domnule președinte.
În ceea ce privește fișa financiară, a fost o eroare materială a celor care au trimis materialele la Guvern. Între timp, noi am reglementat acest lucru, iar dorința celor de la Biroul permanent de a informa cu exactitate Guvernul a fost îndeplinită. Îmi pare rău că doamna secretar de stat nu știe că între timp fișa financiară a ajuns acolo. Când am depus inițiativa legislativă, avea fișă financiară. Din nefericire, dintr-o eroare, probabil că nu a ajuns sau nu are dânsa știință că la momentul acesta fișa financiară există.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.