Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2026
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Nini-Alexandru Pascalini
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului ministru al educației și cercetării, având ca subiect „Posibila condiționare a accesului elevilor în unități de învățământ public de deschiderea unui cont bancar – situație semnalată la noi, în județul Bacău”.
Prin prezenta interpelare, domnule ministru, vă solicit clarificări oficiale și măsuri concrete* cu privire la situația apărută în spațiul public, semnalată de presa locală din județul Bacău, referitoare la implementarea unui sistem de acces în școli care pare să condiționeze intrarea elevilor de deținerea unui cont bancar deschis la o anumită instituție financiară.
Conform informațiilor din presă, la Colegiul Național Pedagogic și la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a fost inițiat un proiect de tip „Smart Campus”, prin care accesul elevilor în unitatea de învățământ ar urma să se realizeze pe baza unor carduri electronice asociate unui cont bancar emis de o bancă comercială. Această situație a generat *reacții ferme din partea părinților și elevilor