Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2015
procedural · respins
Vegh Alexandru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimate colege și stimați colegi,
Vin în fața dumneavoastră cu o propunere legislativă privind modificarea câtorva articole din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în scopul întăririi și respectării principiilor egalității de șanse, nediscriminării și egalității între funcționarii publici.
Din cele câteva articole, aș vrea să mă refer doar la art. 65, care prevede condițiile pentru participarea la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior. Forma actuală a legii face ca instituția concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani să obstrucționeze dreptul egal al funcționarului public la dezvoltarea carierei, întrucât, la revenirea din concediul pentru creșterea copilului, funcționarul public este ținut să aștepte alți doi ani calendaristici pentru a promova în gradul profesional imediat următor, chiar și în situația în care, anterior concediului pentru creșterea copilului, ar fi îndeplinit condițiile privind evaluarea performanțelor profesionale.
Propun ca art. 65 alin. (2) să elimine acest inconvenient, în sensul că să se ia în considerare evaluarea profesională din ultimii doi ani de activitate. Prin acest lucru se elimină o discriminare între femei și bărbați și pot candida, și pot parcurge dezvoltarea carierei profesionale în aceleași condiții.
Sigur, mai sunt și alte puncte care vin spre îmbunătățirea carierei profesionale a funcționarilor publici și vreau să mulțumesc aici, pe această cale, Comisiei pentru administrație, cu care am avut o colaborare foarte bună și a acceptat un raport de admitere, cu un amendament respins. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.