Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Emil Niță
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos.
Este într-adevăr foarte important acest proiect de lege. Și faptul că Grupul politic al Partidului Social Democrat l-a susținut atât în comisia de specialitate, cât și în plen este rezultatul unor tendințe de a sprijini proiectele mari, proiectele importante din această țară. Magistrala 4 este un proiect important și faptul că venim cu o sumă bine definită, pentru care am avut discuții și cu Ministerul de Finanțe, este un lucru foarte bun.
De asemenea, legătura de metrou cu Aeroportul Internațional Otopeni este mai mult decât necesară, pentru că este un lucru întâlnit în toate marile metropole din lume, și faptul că transportul de la aeroport către metropolă este asigurat prin toate celelalte mijloace de transport, mai puțin metroul, este un lucru foarte rău.
Și aici am venit cu o sumă bine stabilită, o sumă pe care am discutat-o cu Ministerul de Finanțe. Ministerul de Finanțe și-a prezentat un punct de vedere ieri în comisia de specialitate și pentru acest lucru cred că acest proiect de lege îndeplinește condițiile de a fi votat astăzi în plenul Parlamentului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.