Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2019
procedural · adoptat tacit
Liliana Sbîrnea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc frumos.
Este un proiect de lege care reușește să reglementeze situația elevilor* școlarizați în instituțiile de învățământ preuniversitar care la acest moment nu au declanșat procedura de acreditare, prorogând cu un an termenul acesteia, începând din aprilie 2019 până în aprilie 2020.
Dar se mai realizează un lucru foarte important, și anume modificarea contractelor de muncă pentru cei 16.000 de suplinitori calificați care au reușit să obțină note peste 7 la examenul de titularizare și care au obținut și definitivatul în învățământ. Este foarte important să avem continuitate la catedră și să promovăm un învățământ de calitate.*
Și, iarăși un lucru important, prin această inițiativă legislativă dăm înapoi ceea ce alții au tăiat1