Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 aprilie 2024
other · respins
Marius-Constantin Budăi
Mesajul domnului deputat Silviu Vexler, Grupul parlamentar al minorităților naționale
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc frumos.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2021 pentru stabilirea unor măsuri privind finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor de investiții din cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Camera decizională.
La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei juridice, de disciplină și imunități, Comisiei pentru industrii și servicii, Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.
Potrivit prevederilor art. 62 și art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii celor două comisii* au examinat proiectul de lege în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaților prezentul raport1