Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2016
other
Ioan Chelaru
Discurs
Mulțumesc frumos. Mulțumesc.
Am luat act de anunțul dumneavoastră.
Vreau să vă aduc la cunoștință... Bănuiam că știți că în penultima ședință a Biroului permanent am primit de la Curtea Constituțională proiectul respectiv, l-am repartizat și am dat un termen foarte scurt, într-adevăr, la Comisia juridică, intrând pe o altfel de procedură decât cea care vizează existența și prezența în Comisia pentru revizuirea Constituției.
Așteptăm raportul Comisiei juridice – cred că săptămâna viitoare – și nutresc speranța sinceră, împreună cu dumneavoastră și cu ceilalți colegi, că până la 11 decembrie, un termen ultimativ pe care am înțeles că ni l-ați dat, vom dezbate și vota și acest proiect.
Punctul 3, secțiunea I, numirea președintelui Consiliului de monitorizare a implementării Convenției privind drepturile omului... drepturile persoanelor cu dizabilități.
Mi-ați adus aminte de revizuirea Constituției.
Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 8/2016, Consiliul de monitorizare este condus de un președinte numit de Senat, cu avizul Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului României, la propunerea organizațiilor neguvernamentale care desfășoară programe de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor neguvernamentale care reprezintă asemenea persoane.
Invit reprezentantul Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități să prezinte avizul.
Domnule senator Nicolae Vlad Popa, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.