Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2023
procedural · adoptat
Diana Iovanovici-Șoșoacă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## Mulțumesc frumos.
Nu știu dacă ați citit acest proiect, dar este vorba de faptul că această aderare a noastră, o altă aderare sub condiție, implică examinarea inițiativelor legislative necesare în vederea armonizării și alinierii legislației cu incidență asupra procesului de aderare la OCDE aflate în procedură parlamentară, precum și a celor care urmează să intre în procedură parlamentară pe toată perioada desfășurării comisiei, elaborarea rapoartelor cu privire la inițiative legislative.
Vreau să știu și eu, vă rog frumos – pentru că, îmi pare foarte rău, eu ar trebui să știu, ca parlamentar –, ce inițiative legislative trebuie să adoptăm astfel încât să aderăm la OCDE. Mi se pare inacceptabil să votăm un proiect fără să știm ce implică acest lucru. Înțeleg că, în comisii, dumneavoastră discutați ce doriți, dar aceste comisii nu sunt deschise oricui.*
Deci aș dori să completați acest raport pe care ni l-ați pus pe site-ul Senatului și al Camerei Deputaților și să ne comunicați: ce e nevoie să schimbăm* în legislația românească, ce trebuie să implementăm, la ce trebuie să renunțăm, pentru că deja, în urmă cu două săptămâni, la Senat, a existat o inițiativă tot cu privire la această aderare la OCDE, prin care permiteam mai mult investitorilor străini decât celor interni –