Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Gheorghe David
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara este o bibliotecă de rang național, iar atribuțiile personalului de specialitate, specificate în fișele de post, sunt, de asemenea, pe măsură.
Deși dispune de cel mai mic număr de bibliotecari, 67, respectiv de angajați, 98, în comparație cu celelalte trei biblioteci centrale universitare, biblioteca trebuie să facă față cerințelor tot mai ridicate ale procesului de educație și cercetare din învățământul universitar timișorean și nu numai.
Biblioteca pune la dispoziția utilizatorilor cele mai noi tehnologii în domeniul științei și informării. Aceste tehnologii și echipamente implică necesitatea existenței unui personal cu studii universitare de specialitate, motiv pentru care angajații bibliotecii au fost încurajați să-și continue studiile în domeniul biblioteconomiei, pentru a obține noi competențe, absolut necesare pentru ca biblioteca să poată pune la dispoziția utilizatorilor săi servicii similare cu cele oferite de marile biblioteci moderne din lume. În ultimii ani, o serie de angajați cu vechime în bibliotecă a absolvit această specializare în cadrul Facultății de științe politice, filozofie și științe ale comunicării, dar sunt în continuare angajați pe posturi cu studii medii.
În conformitate cu Legea nr. 330/2009, vă rugăm să binevoiți a aproba transformarea unui număr de 5 posturi de bibliotecar cu studii medii și a unui post de muncitor în posturi de bibliotecar cu studii superioare.
Anexez aceste posturi care au fost cerute și mai fac precizarea că, în urma evaluării performanțelor profesionale ale personalului în ultimii trei ani, s-a constat că aceștia îndeplinesc condițiile pentru promovarea pe o funcție cu nivel de studii superioare, corespunzător studiilor absolvite, atât din punct de vedere al vechimii în domeniu, cât și al calificativelor obținute de aceștia pentru activitatea desfășurată în cadrul acestei instituții.
Față de cele menționate, solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.