Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2011
other · adoptat
Liviu Titus Pașca
Discurs
Interpelarea îi este adresată domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului.
Obiectul interpelării: Legalitatea fuziunii prin absorbție a Universității de Nord din Baia Mare cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
Având în vedere dezbaterile publice ce au loc la nivelul județului Maramureș cu privire la fuziunea prin absorbție a Universității de Nord din Baia Mare cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și ținând seama de prevederile art. 122, art. 128, art. 194 și art. 213 din Legea nr. 1/2011, Legea educației naționale, vă rog, domnule ministru, să precizați:
1. În ce mod considerați că va mai fi garantată autonomia universitară în cadrul Universității de Nord din Baia Mare, ca urmare a deciziei senatului universitar cu privire la fuziunea prin absorbție cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
2. Care este temeiul legal potrivit căruia senatul Universității de Nord din Baia Mare poate hotărî fuziunea prin absorbție a celor două instituții de învățământ superior.
3. Dacă la nivelul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului există aprobată o metodologie referitoare la modul de realizarea a fuziunilor între instituțiile de învățământ superior. În cazul în care aceasta există, vă rog să o puneți la dispoziție.
4. Dacă ați sesizat senatul Universității de Nord Baia Mare cu privire la încălcarea flagrantă a art. 123 și art. 124 din Legea nr. 1/2011.
Vă solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.