Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Mulțumesc.
Imediat, domnule senator Hașotti.
În general, am pretenția – și vorbesc de aici pentru că vorbesc în calitate de președinte de ședință – că sunt echilibrat, că ascult pe toată lumea, că nu întrerup pe nimeni și că las libertatea de exprimare.
Chiar pentru că, așa cum spunea distinsul coleg, domnul senator Barbu, suntem la începutul sesiunii, iar eu profit de o oarecare experiență în plus față de mulți dintre colegii noștri, după cum vedeți, dau cuvântul fără să țin extrem de strict anumite prevederi ale regulamentului și așa mai departe, care presupun că vorbește în numele grupului parlamentar un singur parlamentar și așa mai departe.
Dar vă spun încă o dată – și mă adresez domnului senator Vochițoiu, liderul Grupului parlamentar al PP-DD – că este ultima oară când vă mai dau cuvântul în momentul în care dumneavoastră aduceți o jignire unora dintre colegii noștri. Aceste jigniri vă rog să le studiați. Am crezut că o să vă cereți scuze, că o să începeți așa, dar, în sfârșit, diligențele făcute de domnul secretar Barbu au fost de bună-credință și eu... că vă veți cere...
Domnule senator, în calitate de președinte, nu există în Senatul României nici moluște, nici caracatițe. Dumneavoastră v-ați exprimat... Dacă nu aveți proprietatea termenilor, este o problemă. Proprietatea termenilor... Vă rog, nu suntem nici moluște, nici caracatițe, nici din Grupul parlamentar al PP-DD, nici din alte grupuri, nici din majoritate, nici din opoziție. Dacă vreți să faceți declarații politice, faceți declarații politice, dar și atunci vă anunț că orice președinte de ședință, când veți jigni unul din colegii noștri sau Senatul în ansamblu, cum a fost acest caz, vi se retrage cuvântul. Altă sancțiune nu există. Da?
Am spus aceste lucruri cu toată fermitatea în dorința mea de a avea o dezbatere cât mai corectă și cât mai normală. În rest, ce poziții politice are grupul dumneavoastră, cum le susțineți, acesta este dreptul dumneavoastră la libera exprimare, dar se face în termeni regulamentari, în măsura în care puteți să-i respectați. Dacă nu, nicio problemă, puteți să delegați un alt coleg de-al dumneavoastră să exprime punctul de vedere al grupului.
Mulțumesc.
Domnul senator Hașotti.
Microfonul central.
După aceea, domnul senator Șerban Nicolae.
Haideți să încheiem această discuție. Poate că era bine să o facem odată și odată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.