Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2010
other · adoptat
Roberta Alma Anastase
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc.
În cadrul dezbaterilor generale dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare?
Nu sunt.
Intrăm în dezbaterea pe raport, în cadrul amendamentelor admise.
Titlul legii: Lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, județul Neamț, în domeniul public al județului Neamț și în administrarea Consiliului Județean Neamț, în vederea realizării unor stații de transfer și sortare în cadrul proiectului „Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor în județul Neamț”.
Observații?
Nu sunt.
Adoptat.
La punctul 2, observații? Nu sunt. Adoptat. La punctul 3, observații? Nu sunt. Adoptat. Punctul 4. Observații? Nu sunt. Adoptat. La anexă dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptată. Urmează votul final.
Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală.
Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Domnul Iliescu. ## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– șeful Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Vă mulțumesc, doamnă președinte.
Programul CEEPUS este un program regional de mobilități academice la care participă 14 țări din centrul și estul Europei, precum și Universitatea din Pristina.
Programul se bucură de o largă apreciere la nivel internațional, fiind considerat unul dintre exemplele cele mai reușite de cooperare regională în domeniul învățământului superior. Este pe cale să se finalizeze Acordul CEEPUS II. Începând de anul următor, urmează programul CEEPUS III. Un lucru, cel mai important, o cifră care cred că trebuie reținută, că în programul CEEPUS II au fost acordate anual aproximativ 500 de luni bursă cetățenilor români, iar partea română a acordat anual aproximativ 390 de luni bursă cetățenilor celorlalte țări participante.
Comisia a fost de acord.
Vă rog, stimate doamne și stimați domni deputați, să fiți de acord cu votarea raportului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.