Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2017
Informare · retras
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru transporturi și infrastructură au fost sesizate în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Camera Deputaților fiind Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 4 octombrie 2017.
Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2002, în scopul corectării dispozițiilor prin care aceleași tipuri de vehicule transport persoane sunt prevăzute în două categorii distincte de tarifare.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au examinat proiectul de lege și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.