Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 martie 2015
procedural · respins
Petru Ehegartner
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 martie a.c.
Discurs
## Mulțumesc.
În ședințele din 24.02.2015 și 10.03.2015, membrii celor două comisii au analizat propunerea legislativă, avizul Consiliului Legislativ și punctul de vedere al Guvernului și au hotărât să adopte, cu majoritate de voturi, un raport comun de respingere. Membrii celor două comisii au considerat că, în actualul context, timbrul de mediu reprezintă modalitatea prin care se descurajează folosirea autovehiculelor cu grad ridicat de uzură și emisii, aceasta reprezentând una dintre principalele cauze ale generării efectului de seră la nivel global.
De asemenea, prin măsura fiscală introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 nu s-a urmărit sporirea sumelor colectate la bugetul general consolidat, ci diminuarea folosirii factorilor cu grad ridicat de poluare, ce contribuie la deteriorarea nivelului de viață general. Scopul acesta face parte din strategiile de mediu pe termen mediu și lung adoptate la nivel european și mondial, la care țara noastră a aderat.
Comisia pentru transporturi și energie și Comisia pentru mediu supun spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere și propunerea legislativă.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare și urmează a fi adoptată în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României.
Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și art. 88 alin. (7) pct. 1 din Regulamentul Senatului, Senatul este primă Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.