Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Stimați colegi,
Eu îmi mențin propunerea de eliminare a celor trei poziții din raport, implicit a articolelor din proiectul de lege. Nu am făcut decât să subliniez că, dacă este să facem sacrificii, să le facem cu toții, inclusiv agenția.
Poate să fie mai dificil acum să administreze mai multe fonduri. Și acum mă leg de acest al doilea aspect: păi, dacă administrează atâtea și atâtea fonduri, milioane și milioane de euro, înseamnă că aceste fonduri pentru acordarea de stimulente pentru personal sunt și ele destul de apreciabile.
Foarte bine, reducem salariile tuturor bugetarilor, dar haideți să reducem și acest stimulent. De ce nu?
Așadar, în continuare, propun amendament în plen pentru respingerea celor trei puncte din raport. Să fim cu toții solidari.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.