Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 octombrie 2018
other · adoptat
Cristian Ghica
Dezbaterea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului
Discurs
Mulțumesc încă o dată, domnule președinte. Raportor a fost doamna senator Gabriela Crețu.
Prezenta propunere urmărește să facă posibilă o dezvoltare a pieței, rezultată din cererea în ceea ce privește titlurile garantate cu obligațiuni suverane, cu scopul de a sprijini o mai mare integrare și diversificare în cadrul sectorului financiar european, care să ducă la o uniune economică și monetară mai puternică și mai rezilientă.
În urma examinării, membrii comisiei atrag atenția că nu este suficient de fundamentată și detaliată existența unei cereri în ceea ce privește SBBS-urile și motivele pentru care investitorii le-ar alege pe acestea și nu ar investi direct în obligațiunile emise de guvernele naționale sau vândute de instituțiile bancare deținătoare.
În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, formularea unor opinii la COM 339 final.
Comisia supune plenului Senatului spre dezbatere și adoptare proiectul de hotărâre privind adoptarea prezentei opinii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.