Mircea Diaconu

Scuzați-mă! Da, am înțeles. Mulțumesc. Domnilor și doamnelor,

Eu am crescut în biserică, ceea ce înseamnă că sunt nepot de preoți. Și când zic preoți, înseamnă un lung șir de preoți, care începe pe crucea familiei mele cu anul 1701 – un preot Ioan, mort la vârsta de 110 ani, deci vă dați seama că a fost contemporan cu Mihai Viteazul, și așa mai departe.

Dacă spun că am crescut în biserică, e un lucru care mă doare și mi se pare important. Iată-l: nu am auzit în toată copilăria mea, nici în biserică, nici în familia noastră, unde veneau, intrau preoți de peste tot – știți foarte bine, asta e un fel de castă –, nu am auzit niciodată discutându-se astfel de subiecte. Niciodată!

Am fost invitat la o biserică din colegiul meu, de un preot, și m-am dus cu tot respectul la un hram. Am stat cuminte în partea mea, în banca mea, și preotul, după ce a înșirat pomenirile cunoscute, a început, iertați-mă, ca la o nuntă, să spună cine cât a dat. Este punctul real al zilelor noastre, care mă îngrozește.

Deci, ca la o nuntă cu dar, pomenea cine cât a dat. Mi se pare un punct îngrijorător pentru toată lumea: și pentru cei care oficiază, și pentru cei care suntem credincioși, de indiferent ce cult, ca și mine.

Mulțumesc domnului senator. Domnule ministru, microfonul 8.