Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2014
Informare · respins
Viorel Grigoraș
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea este adresată domnului Victor Ponta, prim-ministru.
Obiectul interpelării: „Respectarea termenelor de realizare a autostrăzilor”.
## Domnule prim-ministru,
Vă aduc la cunoștință politica Uniunii Europene, care oferă o nouă perspectivă asupra drumurilor și autostrăzilor, într-o rețea transeuropeană unificată de transport. Această politică are în vedere o rețea centrală de transport bazată pe nouă coridoare principale: două coridoare nord-sud, trei coridoare est-vest și patru coridoare diagonale. România trebuie să-și conformeze strategia acestei politici.
În ce privește transportul și infrastructura, neoficial, Comisia Europeană a prezentat critici față de Guvernul Ponta, care, în decembrie anul trecut, a venit cu o strategie populistă ce trasa noile autostrăzi prioritare până în anul 2018.
Pentru a se integra în politica Uniunii Europene pentru transport este esențială și autostrada Siret–Suceava–Bistrița– Cluj–Oradea–Borș, care va asigura tranzitul întregii țări, făcând legătura tangențial între două zone turistice deosebite ale României, Bucovina și Maramureș. Această autostradă este mult mai importantă decât cea care ar lega municipiul București de Alexandria, distanță deja acoperită de un drum național.
Domnule prim-ministru, având în vedere situația expusă, vă rog să-mi comunicați:
1. Care este noul grafic al Guvernului privind realizarea
autostrăzilor?
2. Care este noul termen de realizare a autostrăzii
Sibiu–Pitești?
3. În ce stadiu se află autostrada Siret–Borș? Vă mulțumesc.
Vă solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.