Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea se adresează doamnei Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne.
## Stimată doamnă ministru,
Având în vedere recenta decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care aceasta a luat act de condițiile de detenție din România, condiții ce contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală menită a duce la adoptarea de măsuri generale de către stat, vă pun în vedere faptul că, printre unitățile reclamate, s-a aflat și Arestul Poliției din Baia Mare, unul și același cu Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
Ca reprezentant în Senatul României al celor aproape 500.000 de maramureșeni, vă solicit să-mi comunicați următoarele:
– care este situația actuală a Arestului IPJ Maramureș în ceea ce privește condițiile de detenție, prin prezentarea sa sub forma unui raport scris;
– care sunt condițiile reclamate la CEDO de cei în cauză în ceea ce privește Arestul IPJ Maramureș;
– data la care s-a efectuat ultimul control al Ministerului de Interne la Arestul Poliției Maramureș și ce prevede raportul întocmit cu privire la respectiva inspecție;
– ce măsuri concrete veți adopta pentru aducerea Arestului Poliției Baia Mare la standardele cerute de CEDO. Solicit răspuns în scris.
Senator Severica Covaciu, Grupul parlamentar al PMP, județul Maramureș.
Domnule președinte,
Vă cer permisiunea pentru a continua cu interpelarea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.