Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2018
other
Severica Rodica Covaciu
Discurs
Mulțumesc.
Interpelarea mea se adresează domnului Valentin Popa, ministrul educației naționale.
Stimate domnule ministru,
În plin scandal al manualelor școlare s-a luat decizia retragerii acelora care cuprind greșeli inacceptabile și înlocuirea lor cu altele, retipărite.
Acum, după începutul anului școlar, cu stupoare constat, în calitate de reprezentant al Maramureșului, că singura referire la acest colț superb al României în manualul de istorie de clasa a IV-a este făcută la adresa bisericilor de lemn, un simbol al județului, cum că sunt construite în perioada 1900–1945. Dar, domnule ministru, realitatea este cu totul alta. Cele peste 100 de biserici de lemn maramureșene, din care s-au păstrat câteva zeci (opt făcând parte din patrimoniul UNESCO), au fost construite (în cea mai mare parte) în perioada cuprinsă între secolele XIV și XVIII. Unicitatea bisericilor de lemn din Maramureș este dată de armonia stilului, fapt pentru care, din aproximativ 900 de biserici de acest tip din România, cele maramureșene sunt recunoscute la nivel mondial.
Prin urmare, vă solicit, imperativ, să dispuneți de îndată retragerea tuturor manualelor școlare de clasa a IV-a care cuprind această eroare, retipărirea lor și distribuirea acestora în formă corectă. Este imposibil de acceptat ca unul dintre elementele definitorii ale Țării Maramureșului, un simbol al acestor locuri, să fie știrbit de valoare din cauza unei regretabile erori.
Vă mulțumesc.
Aștept răspuns în scris. Senator PMP, Severica Covaciu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.